7 MILIARDE DE LEI ÎMPRUMUTAŢI ŞI SCOŞI DIN BUGETUL DE STAT PENTRU INVESTIŢIA DE PROPAGANDĂ CARE VA FI FINALIZATĂ ABIA ÎN 2026. TOTUL PENTRU IAŞI ŞI CLUJ.
Banii pentru spitalele din Iaşi şi Cluj vin majoritar din împrumuturi și de la bugetul statului, cu o componentă mică de fonduri UE. Este evidentă strădania coaliţiei de a orbi electoratul cu realizări măreţe, care înglodează românii în datorii.
Potrivit guvernului, cele două proiecte pentru construcția spitalelor regionale de urgență din Iași și Cluj vor costa circa 7 miliarde de lei, din care cea mai mare parte vor fi împrumuturi și fonduri de la bugetul național, urmând ca din fonduri europene să fie atrase circa 710 milioane de lei. Deocamdată nimic nu s-a rambursat din fonduri europene, comasaţii urmează să vândă iar pielea ursului de după alegeri. 2025 va fi un an de recesiune în România. Toate premisele merg către această situație, în condițiile în care sunt amânate cele mai multe proiecte şi reforme pentru anul viitor, când guvernul este înfipt bine pe scaune şi dispune de mijloace de reprimare a demonstranţilor. Pentru asta s-au alocat deja fonduri, şi au fost semnate contracte.
România trăiește în prezent pe datorie, statul nu a făcut consolidare bugetară. De fapt, singura consolidare făcută a fost în 2021, când am scăzut deficitul din pandemie de la 9% la 7%, dar după aia s-a terminat.
SPITALUL JUDEŢEAN BACĂU A FOST TRAS PE LINIE MOARTĂ DE PSD. SINGURA UTILITATE A ACESTUIA ESTE CA SURSĂ DE CAMPANIE IEFTINĂ ONLINE.




SJU Bacău a fost abandonat de pesediştii locali după ce căpetenia lor a migrat la Ciolacu, lăsând Bacăul să fie acoperit de praful provincial. Dragoş Benea a uitat de spaţiile goale de la SJU unde au fost îngropaţi banii aiurea, de aparatura care zăcea în depozite şi de lipsa autorizaţiei de incendiu din cauza etajelor 4 şi 5, construite în “sistem american”. Singurul lucru american acolo a fost factura. Pesediştii au uitat şi de războiul politic pe pielea băcăuanilor când Ivancea a refuzat plata a 1.5 milioane de lei pe motivul depăşirii bugetului.
Spitalul din Bacău a fost redus la rolul de aeroport condus de pensionari speciali securişti (Bojescu), care expediază toate cazurile mai serioase la Iaşi. Reputaţia medicilor băcăuani este terfelită cu articole subiective emanate de agreaţii partidului.
Deputaţii PSD s-au tras în poză pentru digitalizarea ATI-SJU, o altă lumânare la mort. Cele mai importante 18 unităţi spitaliceşti NU au fost desemnate de pesediştii de Bacău. Chiar deloc. Alocările din fonduri EUROPENE NERAMBURSABILE şi de la buget s-au realizat conform proiectului POC, nu în urma amendamentelor depuse de parlamentarii PSD BACĂU.
FIEFUL PILELOR PESEDISTE A FOST ABANDONAT DUPĂ CE CIOLACU A ÎNCEPUT SĂ-ŞI DREAGĂ IMAGINEA PENTRU CAMPANIE.

De zece ani PSD domneşte la Spitalul Judeţean Bacău. După ce a incercat sa șteargă urmele lăsate de combinaţiile făcute de Popa achiziţionând şefi de pe la Bârlad, Benea s-a axat pe niznaii de Bacău, în frunte cu “doamna” manager Florea, pretabilă la orice.
Din păcate pentru Benea, Premierul Marcel Ciolacu a propus înființarea unei “școli de manageri de spitale”, subliniind necesitatea excluderii politicii din acest sistem. “Dacă dorim să avem performanță în sistemul sanitar și să nu continuăm să aruncăm bani într-o gaură fără sfârșit, politica trebuie să se excludă absolut de tot din acest sistem”, a declarat prim-ministrul Ciolacu, lăsând de înțeles că politicul dăunează grav sistemului sanitar românesc. Județele Bacău şi Vaslui, unde managerii sunt toți social-democrați cu acte în regulă, ajungând în acele funcții și datorită carnetelor de partid au fost trase pe linie moartă pentru că strică la imaginea de campanie. Dragoş Benea s-a aliniat servil la circul de campanie şi a aruncat Bacăul la gunoi, mulţumit că nimeni nu l-a căutat de ouă pentru aranjamentele de la SJU Bacău şi achiziţiile cu bonusuri personale, din şi după pandemie.
MATERNITATEA BACĂU ESTE DISTRUSĂ INTENŢIONAT PENTRU A FI PRELUATĂ IEFTIN DE CLANUL GRIGORIU.









Soții Grigoriu (răsfăţaţii familiei Pavăl, proprietarii Dedeman), vor să distrugă maternitatea, respectând informaţia genetică de la părinții lor care au distrus cic-ul. Grigoriu ar fi vrut să-i facă spital privat soției, dar probabil nu “rentează“, așa că s-au hotărât să pună mâna pe maternitate. Primul pas este să o declare neprofitabila, și apoi să o ia pe “persoana fizica“. În 18.12.2023 conducerea SJU a emis o informare că s-a dat startul reducerii numărului de paturi și se începe cu Maternitatea și Neonatalogia. Să ne reamintim că în 2019 s-a declarat o pagubă anuală de un milion de euro. Buba-i veche şi planul e pritocit de multă vreme. (articol scris de vuvuzeaua PSD pe 6 martie 2019).
DE 10 ZILE TELEFOANELE DIN MATERNITATEA BACĂU NU FUNCŢIONEAZĂ. ASTA ESTE ADEVĂRATA CAMPANIE A PARTIDULUI COMASAT ROMÂN ÎN BACĂU!

Maternitatea Bacău este izolată complet de restul spitalului. Nu se poate apela pentru consulturi între secţii, nu se mai poate comunica de la un etaj la altul. Diva PSD Irina Florea se laudă pe feisbuc cu marile realizări care dau bine în campania electorală, dar habar n-are să gestioneze multitudinea de probleme care eficientizează activitatea spitalului
Dacă familia unei paciente din teritoriu sau din alt judeţ doreşte să solicite informaţii despre copil, nu are cum, pentru că telefoanele din maternitate nu funcţionează de zece zile şi nu-i pasă nimănui. Marile eforturi logistico-tehnice ale managerei Florea se limitează la biroul de intercepţie al discuţiilor dintre cadrele medicale pentru ca mai apoi, să fie analizate în comisia de “estetică” cu Bojescu & Servicii & Co.
A început procesul de falimentare a maternităţii din Bacău prin subminarea încrederii pacienţilor. S-a dat startul marii resetări pentru privatizarea spitalului, adică împărţirea pe felii între agreaţii PSD, Grigoriu & Florea.


