UMBRA LUNGĂ A LUI FECHET CERE BANI PUBLICI

Consiliul Judeţean Bacău a achiziţionat prin reprezentanta de seamă Cristina Pravăţ (paravanul după care se ascunde Valentin Palea) niște servicii de consultanță și „sprijin în pregătirea aplicației de finanțare, precum și a documentațiilor de atribuire“ pentru sistemul integrat de management al deșeurilor (adică RETURO-ul lui Fechet).

RetuRO a deschis a treia fabrică regională în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău. Această fabrică, situată în parcul logistic ELI Parks Bacău, efectuează operațiunile de numărare și sortare a ambalajelor de băuturi colectate de la comercianți. Echipamentul este furnizat și instalat de către compania Anker Andersen A/S din Danemarca, firma cu care RetuRO a semnat un contract de achiziție la cheie a echipamentelor pentru toate centrele naționale.

Vor fi deschise 17 fabrici la nivel naţional iar profiturile vor fi realizate bine mersi de danezi cu oblăduirea CEO Returo – Gemma Webb. Doamna menţionată ne asigură că “aducem beneficii atât mediului, prin reducerea deșeurilor, cât și comunității locale, prin crearea de locuri de muncă și stimularea dezvoltării economice a regiunii.” sic. Cea mai stimulată va fi din păcate pentru băcăuani, compania Anker Andersen A/S din “regiunea” Danemarca.

Acum să ne reîntoarcem la contractul de consultanţă redundant, parafat de Valentin Palea cu mânuţa Cristinei Pravăţ. Contractul ăsta de consultanță, în valoare de 1,88 milioane, a fost atribuit firmei Tadeco Consulting, una cunoscută în zonă și cu mare lipici la banul public. Oamenii ar fi trebuit, și încă trebuie, să facă un SF pentru extindere, să facă analize cost/beneficiu, analize de impact și alte cele. Acum, la început de an nou, pare că apar și primele rezultate ale consultanței. Anume, e clar că problema există și e destul de complicată, căci contractul a fost crescut, printr-un act adițional, pînă la 2,06 milioane de lei plus TVA. Și va mai dura o vreme, mai bine de un an, pînă cînd, tot consultînd și consultînd problema, vor apărea și primele soluții de extindere a respectivului sistem. Sau, cine știe, că nu se știe niciodată, poate că, pînă la urmă, se va ajunge la concluzia că nici nu e nevoie să fie extins sistemul ăla de management al deșeurilor, ci doar cel de consultanță. Venim cu precizarea că predecesorul Cristinei Pravăţ la preşedinţia CJ nu a fost Mircea Fechet, ci Valentin Ivancea PSD. (sursa Caţavencii – articolul integral mai jos).

ÎNCĂ O FIRMĂ CU UN ANGAJAT, SPECIALITATEA PALEA – PSD

TADECO Consulting fiinţează de vreo douăzeci de ani, dar boom-ul notabil l-a dat începând cu 2008 când a învârtit 4.355.571 Ron cifră de afaceri. De atunci, a urcat binişor, până la 28.899.770 Ron în 2015. Din 2016, până în 2020, a intrat într-un con de umbră, pentru ca să înceapă din nou ascensiunea fulminantă în 2020 (21.689.672). În 2023 a realizat cel mai mare profit net din întreaga activitate, 3.649.904 ron, bani care s-au dus drept în buzunarele nu stim cui, dar sigur nu în cele ale lui Radu Dan Păunescu, unic asociat, administrator şi beneficiar al firmei minune.

Firma se ocupă de aplicarea legilor fizice si a principiilor de inginerie in
proiectarea masinilor, materialelor, instrumentelor, structurilor, proceselor si sistemelor)
si activitati de consultanta pentru:
-utilaje, procese industriale si instalatii industriale
-realizarea de proiecte privind ingineria civila, hidraulica si de trafic
-proiecte de gospodarire a apelor
-elaborarea si realizarea de proiecte referitoare la ingineria electrica si electronica,
miniera, chimica, mecanica, industriala si de securitate tehnica
-elaborarea proiectelor referitoare la instalatii de aer conditionat, refrigerare, sanitare si
de control al poluarii, inclusiv acustica etc.
-prospectiuni geofizice, geologice si supraveghere seismica
-activitati de supraveghere geodezica:
-activitati de supraveghere hidrologica
-activitati de supraveghere a terenurilor si delimitarilor
-activitati de supraveghere de adancime
-cartografie

Şi face Pizza, consultanţă în informatică, consultanţă în orice aduce bani publici în buzunarele unicului asociat-administrator-beneficiar.

TADECO ESTE SPONSORUL PUŞCULIŢEI CU LICITAŢII ANULATE DE LA CRAB

CRAB a contractat consultanţa firmei TADECO cu ocazia licitaţiilor anulate. Patroana semnatară a contractelor de consultanţă făcute cu TADECO este nimeni alta decât Anca Tofan. Tofan este reprezentanta consultanţilor de vreo zece ani buni şi patroana puşculiţei şpăgilor provenite din consultanţă. Ar fi interesant de aflat cât cash a scos Anca Tofan din bancă, din milioanele provenite de la CRAB şi Consiliul Judeţean Bacău.

Foto: Oneşti 2018 – reprezentanta consultanților, Anca Tofan

CU ANCHETA ANI ÎN PLINĂ DESFĂŞURARE, PALEA DIRIGUIEŞTE CU SUCCES BANII CONSILIULUI JUDEŢEAN.

Valentin Palea, administratorul public al judeţului Bacău, de mai bine de opt ani, este personajul obscur care prin voinţa lui Drogoş Benea a fost pus să conducă de facto Consiliul Judeţean Bacău, având mare grijă ca nici fostul preşedinte CJ Sorin Braşoveanu, nici Valentin Ivancea să nu-l “trişeze” pe baronul Dragoş Benea, care de fapt nu a abandonat niciodată afacerile cu bani publici, derulate la C.J. Bacău.

După instalarea Cristinei Pravăţ pe post de nou paravan al afacerilor manevrate de Valentin Palea la comanda lui Dragoş Benea, a venit şi fulgerul paşei. Aflăm dintr-un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Integritate că a fost demarată o amplă investigaţie asupra averii (nedeclarate) de Valentin Palea. (foto)

În judeţul Bacău, deşi pare că se aplică aceeaşi tergiversare pentru dosarele celor aflaţi la guvernare ca în restul ţării jecmănite de clanul PSDNL, lucrurile nu stau chiar aşa, conform surselor noastre. Deşi ancheta a fost demarată cu acte în regulă în 2024, Valentin Palea evoluează la fel de nonşalant si iresponsabil ca şi până acum, manevrând banii publici ai judeţului şi mai nou, şi-a băgat nasul şi în fondurile europene.

VALENTIN PALEA ARE ŞI UN ISTORIC BOGAT AL LUCRĂRILOR CU FIRME AGREATE

Un exemplu elocvent este cel al lucrărilor la BC. CL. 04 – Blăgeşti, Racova, Buhuşi, proiect care a fost modificat de patru ori în decurs de trei ani, pentru ca finalmente, să poată fi încredinţat aceluiaşi constructor de la Athletic Park, doar că valoarea este dublă, comparativ cu prima licitaţie care a avut loc în 2021. Desigur că legăturile lui Palea cu firma pe care a “îndrăgit-o” de pe vremea în care dădea contractele de asfaltare ale C.J. cui trebuie, nu mai sunt un secret pentru nimeni. De patru ani, Palea şi Mitruţi rotunjesc sau taie pe la colţuri contractele cu bani publici atat ale Consiliului Judeţean, cât şi a altor instituţii controlate de PSD.

August 2021 – 102.657.529 lei – Buhuşi, Racova, Blăgeşti
Noiembrie 2021 – 102.657.529 lei – Buhuşi, Racova, Blăgeşti
Iulie 2022 – 113.435.837 lei – Buhuşi, Racova, Blăgeşti
Ianuarie 2023 – 107.131.131 lei – Racova şi Blăgeşti (5.504.716 lei Buhuşi)
Martie 2023 – 160.018.695 lei Racova şi Blăgeşti (8.161.278 lei Buhuşi)
Iulie 2024 – Schimbare clauză contractuală – acordarea de bani în avans antreprenorului, fără ca acesta să întoarcă măcar o lopată de pământ.

Foto: Valentin Palea şi Cristina Pravăţ – CJ Bacău

CRISTINA PRAVĂŢ, VORBA PROVERBULUI, DACĂ SEMNEZI SĂ NU TE MIRI.

Toate sistemele astea de management au fost făcute cu o grămadă de bani europeni și, în cea mai mare parte, au fost făcute anapoda sau subdimensionate. Iar Bacăul pare să nu fie vreo excepție, căci încă din vara anului trecut, după ce la șefia Consiliului Județean a fost instalată doamna Ionela Cristina Breahnă Pavăț, de la PSD, în locul pesedistului Ivancea, au fost achiziționate niște servicii de consultanță și „sprijin în pregătirea aplicației de finanțare, precum și a documentațiilor de atribuire“ pentru minunatul sistem integrat. (Caţavencii)

Rămâne de văzut în capul cui se va sparge contractul umflat printr-un act adițional, pînă la 2,06 milioane de lei plus TVA. Nu de alta, dar nu sunt sesizări pentru extinderea sistemului de gestionare al deşeurilor în Bacău din cauza supra-aglomerării cu ambalaje reciclate. Cam mulţi bani viraţi firmei agreate cu un angajat, pentru ca verdictul să fie “nu e nevoie de extindere, totul merge bine.”

Bacăul începe anul la consultații – Caţavencii