Promisiuni cu acoperire doar prin presa de partid

Prin ianuarie “Deşteptarea” şi trompeta pesedistă anunţau triumfal că finalizarea investiţiei este “prevăzută” prin iunie. N-au menţionat anul. Bineînţeles că articolele de propagandă au fost însoţite de sefeuri făcute cu calculatorul şi o fotografie aeriană a dezastrului. Nici pe sigla şantierului cu planul de execuţie al lucrărilor nu este inscripţionată o dată de finalizare a capodoperei electorale.

Fotografii realizate şi publicate pe Facebook de “Cârcotaşul” 30 aprilie 2025, când toate publicaţiile agreate de PSD anunţau lucrarea realizată în proporţie de 80%. Click pe foto pentru full screen.

Totul cu bani publici

În februarie 2022 fusese identificată suprafața de teren necesară realizării investiției, după care au fost “identificaţi” şi banii publici, că fonduri europene nu au fost atrase, în ciuda basmelor scrise de Dragoş Benea. Gurile rele afirmă că pesediştii se laudă pe la colţuri cu protecţia unor mărimi pe care nu se sfiesc să le devoaleze cu nume şi prenume.

Scuze ieftine

Athletic Park (Exploratorium Odense Danmark) cel original, are 20.000 de metri pătraţi, construit în 2013, proiect premiat de Consiliul European. Designul a fost realizat de firma Keingart, cu aportul arhitectului Flemming Overgaard. Proiectul danez a costat 12 milioane de coroane daneze, adică opt milioane de lei la cursul zilei (0.67 lei /coroană).

Fotografii realizate şi publicate pe Facebook de “Cârcotaşul” 30 aprilie 2025, când toate publicaţiile agreate de PSD anunţau lucrarea realizată în proporţie de 80%. Click pe foto pentru full screen.

Afaceriştii de la PSD în frunte cu Benea şi Pravăţ, pretind că proiectul lor din Bacău este mai complex, pe o suprafaţă mai mare şi de aceea, Athletic Park Bacău costă 80 milioane de lei, cu toate studiile aferente, mult mai scump faţă de cel din Odense, care a costat doar opt milioane de lei.
Ei bine, Athletic Park Bacău, gaura în care sunt îngropaţi 75 milioane de lei, care nu se ştie unde s-au dus (la ce campanie electorală buzzz) ARE ACEEAŞI SUPRAFAŢĂ CA CEL DIN DANEMARCA, TOT 20.000 de metri pătraţi. Deci banii au fost furaţi. Ar trebui luaţi un pic la întrebări şi Conextrust (lider) – Routte Construct – Evalcons Tech, firmele agreate care se ocupă de spălarea banilor PSD.
Nu de alta, dar, ca şi o recompensă pentru serviciile aduse pesediştilor, “Consextrust” a primit autorizaţia de construcţie 13 emisă de Instituția UAT Blăgești, cu titlul organizare de șantier pentru investiția ,, Extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție a apei și a rețelelor de canalizare în Buhuși, Blăgești și Racova” Lotul 2 Blăgești și Racova, lucrare cu fonduri umflate de Nina Chiper, cu binecuvântarea lui Floroiu (PSD).

Fotografii realizate şi publicate pe Facebook de “Cârcotaşul” 30 aprilie 2025, când toate publicaţiile agreate de PSD anunţau lucrarea realizată în proporţie de 80%. Click pe foto pentru full screen.

Athletic Park investigat de DNA

Surse din Justiție susțin că DNA București investighează modul în care au fost date contractele pentru Athletic Park. Conform datelor publice, acestea au fost câștigate de vechii prieteni de afaceri ai lui Dragoș Benea – Viorel Rusu și Cezar Popouțanu. Cei doi s-au lipit la contractele cu instituția încă din 2004, de când Benea era președintele Consiliului Județean Bacău și de atunci nu i-a mai dezlipit nimeni. Sursa – Expres Magazin
https://www.expresmagazin.ro/surse-dna-bucuresti-investigheaza-modul-in-care-au-fost-date-contractele-pentru-athletic-park-probleme-pentru-ivancea-si-benea/

Fotografii realizate şi publicate pe Facebook de “Cârcotaşul” 30 aprilie 2025, când toate publicaţiile agreate de PSD anunţau lucrarea realizată în proporţie de 80%. Click pe foto pentru full screen.

80% procentul fatidic de partid

În ZDBC apărea în octombrie 2019 – “Primarul Cosmin Necula a organizat o conferință de presă la Insula de Agrement, prezentând stadiul lucrărilor. Edilul a făcut un scurt istoric al investiției, dar mai ales al problemelor apărute pe parcurs. Necula s-a declarat însă mulțumit de modul în care SSPM a lucrat în ultima perioadă, estimând că Insula de Agrement va fi gata la 30 noiembrie 2019.”

Bacău punct (Limbă) Net – 17 iunie 2020:
“Societatea de Servicii Publice lucreaza la finalizarea Insulei de Agrement. Nu exista o data clara pentru finalizarea lucrarilor insa probabil la inceputul lunii iulie se va finaliza intreaga lucrare. De asemenea, pe 3 iulie vor incepe spectacole in aer liber organizate la amfiteatru de la insula. Stagiunea de vara de la Teatrul Bacovia va avea loc in aer liber, in aceasta vara.

In acest moment, lucrarile de la Insula de Agrement sunt la 87%.” SIC
2023 ZDBC – Construcţiile din lemn prost şi nevopsit de la insulă, fireşte că putrezesc. Şi se deteriorează pe a doua guvernare PSD. Media PSD din Bacău a avut iar opinii agresive pe subiectul dezastrului de la insula de agrement, obiectiv anunţat ca finalizat /reabilitat pe vremea răposatului Necula. Primarul Viziteu (USR) nu a anunţat proiecte notabile pentru insula de agrement. S-a concentrat în primul său mandat pe decopertarea întregii infrastructuri rutiere din Bacău şi pe construirea/vopsirea pistelor de biciclete şi a podurilor peste urbe.

Martie 2024 – “Primăria Bacău a stabilit recordul pentru cea mai îndelungată recepție a unei lucrări. Este vorba despre Insula de Agrement Bacău, unde primarul Viziteu a declarat în repetate rânduri că lucrările sunt finalizate, însă trebuie recepționate de o comisie.” ZDBC – PSD

26 februarie 2025 – “După 10 ani, bani europeni pierduți, studii și expertize, Primăria a recepționat, în sfârșit, Aquapark-ul de la Insulă” SIC.

Care 10 ani? Bani pierduţi pe domnia cui? Din cauza nefinalizarii in timp util a Insulei de Agrement pe vremea lui Necula, Municipiul Bacau a fost nevoit sa returneze aproximativ 8 milioane de lei, bani primiti prin fonduri europene. Acum, din nou înainte de alegeri, pesediştii îngroapă ca pisica ţeapa de 8 milioane pierduţi cu eşecul de la insula de agrement şi speră că toţi băcăuanii au fost loviţi de amnezie selectivă. Iar pe SSPM pardon musiu, tot Necula scrie…

Noroi şi moloz electoral promovat de Cristina Pravăţ

Pe sigla şantierului nu este oferită o dată de finalizare şi predare a complexului sportiv. Şi pe vremea lui Necula PSD promova intens insula de agrement. S-a realizat în proporţie de 80% şi aşa a rămas până s-au pierdut fondurile europene. Acum nu-i nici un risc pentru că banii sunt risipiţi din bugetul local (din “fondurile” băcăuanilor). Cristina Pravăţ a preluat combinaţiile şi textele fostului “naş” Valentin Ivancea. Ambii “preşedinţi” CJ nu sunt decât o prelungire a pixului manevrat de Dragoş Benea. (Foto – “Cârcotaşul”)

Fotografii realizate şi publicate pe Facebook de “Cârcotaşul” 30 aprilie 2025, când toate publicaţiile agreate de PSD anunţau lucrarea realizată în proporţie de 80%. Click pe foto pentru full screen.