PE CINE NU-L LAŞI SĂ MOARĂ…
Revenim cu o scurtă reîmprospătare a memoriei, dat fiind faptul că Dragoş Benea a început să publice “liturghii” cu preţul stadioanelor şi istorii plângăreţe care converg spre obsesia investiţiilor în arenele sportive din Ardeal, metroul de la Cluj şi alte proiecte care n-au nimic în comun cu baronul exonerat, nici cu Bacăul care i-a oferit “dota” generoasă pe care e atât de preocupat acum să o scoată din declaraţiile oficiale.
Anul 2000, a fost momentul în care Dumitru Sechelariu, aflat la al doilea mandat de primar al Bacăului și bossul combinaţiilor în regiune, a decis să promoveze “tineri loiali” în administrație pentru a-și consolida controlul. Fără să fi trecut prin treptele de jos ale administrației sau să fi activat ani de zile în sectorul privat, Benea a fost propulsat direct în funcția de viceprimar al municipiului Bacău (2000–2004), devenind cel mai tânăr viceprimar de municipiu reședință de județ din țară (24 de ani), pe modelul şarpelui încălzit la sân.

“Most Wanted”
Istoricul acuzațiilor care l-au vizat pe Dragoș Benea (fost președinte al Consiliului Județean Bacău, ulterior europarlamentar) s-a concentrat pe suspiciuni de corupție, spălare de bani și interpunerea unor apropiați în afaceri imobiliare.
În iulie 2014, procurorii DNA au descins la vila situată pe Calea Moldovei din Bacău unde locuia politrucul inventat de Sechelariu. Anchetatorii au verificat modul în care a fost dobândit imobilul de lux, existând suspiciuni că proprietatea ar fi fost deținută prin intermediari pentru a nu apărea în declarația de avere. La sosirea mascaților la poartă, speriat, Dragoș Benea a activat butonul de panică și a apelat la firma privată de pază, convins că banii constituie o pârghie mai puternică decât legea (fapt demonstrat în 2020 odată cu clasarea în bloc a dosarelor sale murdare).
Omul de afaceri Costică Rusu (administrator al firmei de construcții Rombet) l-a acuzat public pe Dragoș Benea de o „țeapă” financiară estimată la aproximativ 500.000 de euro. Clădirea de birouri „Buena Vista” din Bacău, construită de firma lui Rusu, a fost trecută în acte pe numele Adrianei Nistor, partenera de viață a lui Dragoș Benea. Conflictul a izbucnit din cauza neînțelegerilor financiare legate de costurile construcției, procurorii investigând dacă imobilul a reprezentat o formă disimulată de folos sau mită. Clădirea a fost ulterior închiriată unor instituții publice, că aşa-i la noi, unde perdeaua de fum a devenit panaceu universal al dosarelor anchetate de DNA.
Dragoș Benea a fost suspectat că deține controlul real asupra unor spații comerciale extrem de profitabile din incinta Pieței Centrale din Bacău. În documente, aceste spații comerciale figurau ca fiind deținute de tatăl său, Laurențiu Benea, care de fapt era beneficiarul “donaţiilor” din partea fostului primar Dumitru Sechelariu. Printre entitățile care au închiriat acele spații s-au numărat companii private de anvergură (o altă perdea de fum cu sigla Blue Air).






Curat ca lacrima
O caracteristică centrală a parcursului politic al lui Dragoș Benea este că, în ciuda ascensiunii sale administrative, averea sa oficială a rămas aproape neschimbată pe parcursul a 14 ani. Presa centrală a remarcat în mod repetat un contrast izbitor: în timp ce apropiații și membrii familiei sale au dezvoltat afaceri de milioane de euro, documentele oficiale ale biciclistului PSD indicau o stagnare financiară perfectă.
La începutul anilor 2000, primele sale declarații de avere completate conform legii erau aproape goale. Nu deținea case de lux, proprietăți imobiliare de anvergură sau terenuri comerciale pe numele său. Singura sa sursă oficială de venit declarată era indemnizația modestă de viceprimar al municipiului. Această discrepanță flagrantă între stilul de viață (vila de lux, spațiile din piață, clădirea de birouri „Buena Vista”) și declarațiile de avere stagnante a constituit chiar miza principală a anchetei DNA din 2014. Procurorii au suspectat pe bună dreptate că sumele de bani și imobilele erau disimulate pe numele tatălui său (Laurențiu Benea) sau al partenerei sale (Adriana Nistor). Ce n-au văzut procurorii era paravanul relaţional care l-a spălat pe Benea ca la “Nufărul”, în 7 iulie 2020.
Cine pleacă urechea la ditirambele ipochimenului care şi-a disimulat combinaţiile prin toată familia, să recitească cele menţionate mai sus. Îşi mai pune cineva semne de întrebare, de ce această cruciadă dezlănţuită de PSD are ca target protejarea rudelor şi apropiaţilor, care beneficiază de furtul legalizat?

