Băcăuanca Gabriela Firea revine în schema de conducere naţională a PSD după ce a fost spălată de afacerea “azilele groazei”. Ciolacu se face că nu vede reţeaua mafiotă Gabriela Firea & Nicuşor Dan.

Firea a revenit la șefia PSD. S-au lămurit lucrurile cu ”Azilele Groazei”? Evident că ”s-au lămurit”…
Gabriela Firea a revenit, ”în pâine”, la conducerea PSD. S-au lămurit lucrurile cu ”Azilele Groazei”? Evident că ”s-au lămurit”. Ce nu e clar? Fără Firea, bugetul Bucureștiului nu poate fi făcut praf de rentierii și căpușele de partid, imobiliarii nu-și mai pot face de cap (ba și primesc amenzi record de 35 de milioane de euro pentru diminuarea spațiului verde).
Nicușor Dan și Gabriela Firea sunt capii unor rețele de criminalitate organizată care se hrănesc liniștite cu zeci de milioane de euro din banii noștri, în timp ce pe noi ne mint la televizor despre cât de mult se urăsc ei, desigur prin televiziunile lor hrănite cu milioane de euro tot din banii noștri.
Gabriela Firea a inițiat o serie de companii municipale prin care erau furați banii bucureștenilor, iar în cadrul acestor companii era angajat tot activul de partid, amantele, lipitorii de afișe și bineînțeles neamurile clanului Pandele, de la Voluntari. Nicușor Dan a eliminat o parte din aceste companii însă pe unele le-a păstrat pentru a avea ce fura domnii din PNL, USR și PMP, pentru că și ei au neamuri, amante, lipitori de afișe și băgători de seamă pe la partid care au nevoie de un salariu gras deși sunt niște analfabeți prin definiție. Companiile păstrate de Nicușor Dan au explodat ca număr de angajați în ultimii ani.

Gabriela Firea a desființat Regia Autonomă de Transport București, o instituție ce se putea administra singură, pentru a crea Societatea de Transport București și ong-ul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), astfel noua societate nu se mai poate administra singură, intrând sub control politic total. Ong-ul TPBI este o instituție parazit scoasă de sub controlul consiliului municipal București și are rolul de căpușă asupra noului STB. Banii din penalitățile aplicate STB ajung la clanurile Thuma, Pandele-Firea, respectiv oamenii de tipul lui ”Mână Lungă” din Primăria Capitalei.

Salarii de peste 2 milioane de lei lunar pentru TPBI, paradisul sinecurilor de partid și de stat
În timp ce Ciolacu minte poporul că nu se mai fac angajări la stat, TPBI-ul lui Nicușor Dan face angajări. Nici mai mult nici mai puțin de 22 de posturi scoase la concurs. Concurs în acte, pentru că te angajezi doar cu carnetul de partid la TPBI, nu în funcție de competențe.
Se fac şi angajări fictive, iar persoanele incomode sunt forțate să își de-a demisia prin diferite metode pentru a face loc noilor veniți. Nimeni din instituție nu are curajul să vorbească sau să denunțe acest lucru, se prefac că nu văd sau mai bine spus că văd persoanele care nu vin la muncă și sunt salariate. Chiar și condicile se semnează lunar, sau săptămânal. Unii chiar au semnături diferite de la o săptămână la alta, fapt ce denotă că altcineva semnează pentru ei deoarece au mai multe locuri de muncă cum este cazul și domnului Sebastian Scarlat, cumnatul Gabrielei Firea care încasează un salariu de 24.500 lei lunar în cadrul TPBI.

Partenerul de viață al Angelicăi, sora Gabrielei Firea, încasează de la trei companii de stat peste 220.000 lei pe an
Gabriela Firea a revenit în funcțiile de prim vicepreședinte PSD și președinte al organizației București, pe motiv că a trecut suspendarea luată în plin scandal al Azilelor Grozei. Da, scandalul ăla care a început cu azilele din curtea soțului ei, primarul Pandele de Voluntari, în care sunt implicați cu totul fostul ei șofer de la Primăria București, apoi șofer la cabinetul de senator, prietena și consiliera ei cea mai apropiată, ba chiar și sora ei a fost angajată prin zonă și a avut, la un moment dat, atribuții care ar fi putut opri mizeria.

Când a pus-o, temporar, pe Gabriela Firea în așteptare (adică în stare de ”suspendare”), Marcel Ciolacu spunea că măsura va fi luată ”până se vor lămuri lucrurile”. Ei bine, se pare că ”s-au lămurit”. Adică i-au făcut reptilienii contracte acelui domn Godei, de șofer la Primărie și la Senat, nu doamna Firea; imaginile și postările de pe rețelele sociale, de prin conferințe de presă și/sau de la alte evenimente, publice și private, cu consiliera ei au fost create de inteligența artificială și nici vorbă ca doamna Firea să fie căsătorită cu primarul din Voluntari (poate invers), iar despre sora ei… care soră?
Deci dacă toate astea ”s-au lămurit”, e clar că doamna Firea poate reveni în fruntea PSD și să se pregătească de alegerile pentru Primăria Capitalei, de anul viitor.

