Manager al ANPIS este Adrian Popa George, un economist care a absolvit prestigioasa universitate din Bacău și care a fost susținut și promovat de organizația PSD din acest județ.
Adrian Popa, manager al SJU Bacău, a fost numit în funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. Numirea a fost prefațată de eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, când a anunțat că social-democrații vor susține valorosul candidat și că “s-ar putea atrage” o finanțare prin PNRR.
„Pentru numirea mea a contat foarte mult experiența în atragerea fondurilor din diverse surse, europene, guvernamentale, locale, pentru dezvoltarea Spitalului Județean Bacău, unde am implementat proiecte de circa 160 de milioane de lei”, a declarat noul președinte al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.

Foto: Bacău, orașul în care un singur spital tratează jumătate din populația județului
Pe parcursul anului 2023, în peste nouă luni, ANPIS a organizat trei proceduri de achiziții publice – dar nu se știe cum s-au finalizat.
Link-ul de pe site-ul ANPIS către „proiecte cu finanțare europeană” nu se deschide.
Instituția inutilă care a ratat finanțări PNRR de 740 milioane euro pentru spitale este condusă de un pesedist, zeci de angajați care primesc sporuri uriașe, inclusiv pentru că nu atrag fonduri UE.
Este vorba de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), a cărui scop – potrivit ordonanței de înființare a acestei agenții – „constă în dezvoltarea infrastructurii de sănătate, prin pregătirea, implementarea și finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiții în infrastructura de sănătate”.

Foto – Adrian Popa George, un economist care a absolvit prestigioasa universitate din Bacău și care a fost susținut și promovat de organizația PSD din acest județ.
Instituția este subordonată ministrului Sănătățiii, Alexandru Rafila (PSD).
Care este, în prezent situația Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS):
- potrivit organigramei, are 85 de posturi
- cel mai mic salariu este de 6.458 de lei și cel mai mare – 16.735.
- În plus, salariații primesc indemnizație de hrană și trei sporuri, din care unul poate ajunge la 50% din salariu: 1) 10% pentru exercitarea activității de control financiar preventiv, 2) „50% pentru personalul care prestează activitate în proiecte finanțate din fonduri europene sau care desfășoară activităţi-suport” și 3) 15 % din salariul de bază pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare. Cu aceste sporuri, salariile nete pot ajunge la 10.000 de lei pe lună, deși agenția și-a ratat complet misiunea.
În 2022, circa 80% din bugetul agenției a fost consumat de salarii. Sistemul nostru bugetar este supraîncărcat de agenții, care se controlează unele pe altele și, în caz de necesitate, niciuna nu are vreo responsabilitate. Ca în cazul azilurilor pentru vârstnici, ca în cazul Crevedia, ca în cazul Colectiv, ori ca în multe alte cazuri. Dacă sunt inutile, de ce nu le desființăm?

Spitalul Județean Bacău e direct responsabil de sănătatea a jumătate din populația județului, adică 450.000 de oameni în total. Noțiunea de “cod roșu de urgență” a devenit obișnuință pentru cei 200 de medici, chemați adesea de acasă, din timpul liber, pentru a se ocupa de numărul mare de cazuri.
